
Pub
Poliția Română a anunțat că Vasile Rodideal, urmărit internațional și inclus în categoria „Most Wanted”, a fost adus în țară din Rusia și introdus într-o unitate de detenție pentru executarea pedepsei.
Potrivit autorităților, extrădarea a fost realizată prin cooperarea dintre Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR, organele judiciare române și autoritățile din mai multe state.
Bărbatul, în vârstă de 65 de ani, are de executat o condamnare de 12 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiuni precum constituirea și susținerea unui grup de criminalitate organizată, deținere ilegală de muniție destinată armelor de război și instigare la omor calificat.







































