Bărbat în stare de pericol, salvat de polițiști, jandarmi și salvamontiști
În cursul zilei de sâmbătă, 3 august, polițiști, jandarmi și salvamontiști au continuat activitățile de căutare a bărbatului de 43 de ani, ȘERBAN GHEORGHE, cu domiciliul în Corbi, plecat de la o stână de pe raza comunei Nucșoara, punctul Borețu, în ziua de luni, 29 iulie.
PE MUNTE A FOST GĂSIT ALT BĂRBAT AFLAT ÎN STARE DE PERICOL
Pe parcursul activităților, o altă persoană a fost găsită în zona montană.
Bărbatul găsit, altul decât bărbatul căutat, se afla în stare de pericol ca urmare a leziunilor și stării medicale în care a fost găsit. Cel în cauză a fost identificat în persoana unui bărbat de 56 de ani, din Valea Danului, din primele verificări rezultând că acesta ar fi plecat voluntar în ziua de joi, 01 august, de la o stână de pe raza comunei Sălătrucu.
Bărbatul a fost coborât din punctul în care a fost găsit, de către o echipă formată din polițiști, jandarmi și salvamontiști, pentru a fi preluat de un echipaj medical și transportat la spital.
Căutările pentru identificarea bărbatului dispărut, ȘERBAN GHEORGHE, de 43 de ani, sunt continuate.
Reamintim că persoanele care pot da relații cu privire la bărbatul dispărut pot apela Serviciul Național Unic de Urgență 112 sau Poliția Municipiului Curtea de Argeș, la telefon 0248 721 519.
Semnalmentele persoanei dispărute: 1,68 m înălțime, aproximativ 60 de kg, ochi căprui, păr negru.
Vestimentație la momentul plecării: pantaloni negri, hanorac negru, bocanci negri.
SURSA: I.P.J. Argeș