Un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unitățile comerciale și personalul localurilor publice sunt obligați să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice si a produselor din tutun a fost adoptat miercuri în plenul Camerei Deputaților. Scopul legii este acela de a verifica daca cei care cumpără au împlinit 18 ani. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea măsurii de consultare a documentelor de identitate la cumpărarea produselor din tutun și alcool, în vederea reducerii consumului acestora în rândul persoanelor minore. „În vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor şi consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante şi/sau produselor reglementate de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor de tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor de tutun, cu modificările şi completările ulterioare, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale au obligaţia de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, membrii personalului localurilor publice şi vânzătorii din unităţile comerciale pot fi sancţionaţi cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei”, se arată în proiectul de lege.Proiectul de lege a fost adoptat de Senat iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.
Țigări și alcool, doar cu buletinul!
Pub
Ads-b