România deţine recordul la mame şi bunici tinere. O afirmă şi dr. Valeria Herdea, preşedintele CNAS, care a declarat că ţara noastră are cea mai tânără bunica din lume, la doar 23 de ani. Este vorba despre o tânără din Vaslui, care a devenit mamă la doar 12 ani. În anul 2012, presa internaţională scria despre Rifca Stănescu, o adolescentă din Vaslui care a ajuns rapid cunoscută mondial drept cea mai tânără bunică din lume la doar 23 de ani. Românca a născut o fetiţa la doar 12 ani. În ciuda rugăminților de a rămâne la școală, fiica ei Maria l-a născut pe fiul ei Ion la vârsta de 11 ani.
„Sunt fericită să fiu bunică, dar mi-am dorit altceva pentru Maria – și altceva pentru mine. Ion este un copil bun – și este deja logodit cu o fată de 8 ani. Băieții sunt întotdeauna buni de avut – ei nu trebuie să sufere la fel de mult ca fetele, cred eu”, declara Rifca în 2011.
Născută în 1985, Rifca a sfidat dorința familiei și a fugit cu vânzătorul de bijuterii Ionel Stănescu când ea avea 11 ani și el 13. La un an după ce s-au căsătorit, Rifca a rămas însărcinată cu Maria.
Ea a declarat: „Am vrut să mă căsătoresc cu el, așa că am fost de acord și, bineînțeles, după ce am petrecut noaptea împreună, nimeni nu avea cum să ne despartă. Fusesem promisă familiei unui alt băiat încă de la vârsta de doi ani, dar eu nu am vrut asta”.