Acasă Diverse Sărbătoare mare la Lereşti: ziua comunei şi Festivalul ”Covrigului cu ou”. Artiști...

Sărbătoare mare la Lereşti: ziua comunei şi Festivalul ”Covrigului cu ou”. Artiști renumiți vor fi prezenți la eveniment

2349
Pub

Ziua comunei Lerești și cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului ”Covrigului cu ou” vor reuni, Luni, 9 iunie, comunitatea lereșteană, dar și argeșeni veniți din tot județul și nu numai, precum și artiști de seamă, îndrăgiți de către toți românii. Edilul comunei Lerești, Marian Toader, în colaborare cu Consiliul Local Lerești, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, au pregătit, ca în fiecare an, surprize culinare dar și un spectacol artistic desăvârșit care aduce în fața privitorilor tradițiile muscelene mult îndrăgite, păstrate cu sfințenie în frumoasa comună argeșeană.

 

Manifestarea va începe la ora 10.00 cu slujba oficiată cu ocazia hramului Bisericii ,, Sfânta Treime” Răceni, în satul Voinești, după care cu începere de la ora 13.00 Căminul Cultural Lerești va găzdui cea de-a XVI-a ediție a ,, Festivalului Covrigilor cu ou” , festival organizat de Asociația ,,Alunelul” .

În cadrul festivalului, vor fi premiați toți participanții la concursurile pregătite de către organizatori, iar cei prezenți se vor bucura de spectacolul oferit de tinerele speranțe din localitate.

Ora 15.00 debutează în Parcul Lerești cu primirea și premierea invitaților și a autorităților județene iar la ora 16.00 toți spectatorii vor avea parte de cei mai îndrăgiți soliști ai muzicii populare și ușoare românești.

Invitați: Simona Nae, Ion Drăgan, Nicușor Iordan, Simona Dinescu, Ionuț&Doinița Dolănescu, Ansamblul Carpați, Ansamblul ,,Alunelul” din Lerești, Flori Tudosescu Caftaliu, Ansamblul Ciobănașii Corbii de Piatră și Saracino Band – Diana &Costel Vasile.

Covrigul cu ou din comuna Lerești este deja  un brand, fiind înregistrat ca marcă tradițională. Producția sa se bazează pe una dintre vechile rețete tradiționale care trebuie păstrată, promovată și care cu siguranță, prin astfel de evenimente, face mai cunoscută zona Muscelului.

Ads-b
recomandarea noastra