Acasă Actualitate Consulul Ungariei la București a murit într-un accident rutier produs pe A1

Consulul Ungariei la București a murit într-un accident rutier produs pe A1

545
Pub

Consulul Ungariei la București, Vágó Ferenc, a murit într-un accident rutier produs pe autostrada A1, între Timişoara şi Lugoj, au confirmat pentru HotNews.ro oficiali din Poliția Timiș. Mașina în care diplomatul era singur a fost izbită puternic de un camion care transporta lemne și care a intrat pe contrasens.

Camionul a rupt un parapet şi a lovit violent alte maşini, una dintre ele aparţinând Consulatului Ungariei la Bucureşti, în care se afla doar bărbatul aflat la volan. În urma impactului, acesta a decedat

Potrivit IPJ Timiș, accidentul a fost provocat de explozia unuia dintre pneurile tirului încărcat cu lemne.

„Apoi tirul a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, ulterior tirul intrând în coliziune cu alte două autovehicule. În urma impactului, conducătorul auto, de 60 de ani, a decedat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Timiş.

SURSA: hotnews.ro

Ads-b