
Viitorul centrului municipiului Pitești se decide împreună cu comunitatea locală, a transmis primarul Cristian Gentea, după încheierea etapei de consultare publică pentru un amplu concurs internațional de soluții arhitecturale.
Edilul a subliniat că tema de proiectare va fi construită direct pe baza nevoilor exprimate de tineri, oameni de afaceri, arhitecți și reprezentanți HoReCa în cadrul dezbaterilor recente:
’’Astăzi am încheiat etapa de consultare publică pentru concursul internațional de soluții „Zona Centrală Pitești” – proiect coordonat de Ordinul Arhitecților din România.
Înaintea dezbaterii de astăzi, am avut întâlniri dedicate cu reprezentanții arhitecților, ai mediului de afaceri, ai instituțiilor publice, ai tinerilor și ai sectorului HoReCa. Ne-am dorit ca tema acestui concurs să fie construită pornind de la ideile și nevoile celor care trăiesc și dezvoltă acest oraș.
Le mulțumesc tuturor celor care au participat și au venit cu propuneri. Urmează etapa în care toate aceste contribuții vor fi analizate și integrate în tema de proiectare. Sunt convins că un proiect de această importanță se face împreună cu comunitatea. Acesta este drumul pe care îl urmăm pentru viitorul centrului Piteștiului’’.
REDACTOR: Mihaela Fulgeanu- Matei









































