La data de 13 iulie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat ar fi fost surprins de pământ, sub albia Râului Doamnei, în localitatea Dârmănești.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, dar și echipaje medicale și de pompieri.
Din păcate, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de intervenție, pentru bărbatul în cauză nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.
Din primele verificări, efectuate de polițiști s-a stabilit că bărbatul, de 46 de ani, din Mioveni, în timp ce se afla pe malul Râului Doamnei, ar fi fost surprins de malul de pământ, care s-a surpat.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal.
Sursă: I.P.J. Argeș