
Comisia Europeană a adoptat un cadru temporar de ajutoare de stat pentru a permite statelor membre să sprijine economia UE în contextul crizei din Orientul Mijlociu.
Mai exact, cadrul permite urmatoarele:
Pentru agricultură, pescuit, transport terestru (rutier, feroviar şi pe căi navigabile interioare) şi transport maritim pe distanţe scurte în interiorul UE, statele membre vor putea compensa până la 70% din costurile suplimentare ale unui beneficiar cauzate de creşterea preţului combustibililor şi îngrăşămintelor cauzată de criză.
preţului va fi stabilită de fiecare stat membru luând în considerare diferenţa dintre preţul relevant de piaţă şi un preț de referinţă istoric aplicabil. Costurile suplimentare totale vor fi apoi calculate pe baza consumului actual sau cel mai recent al beneficiarului dinaintea crizei.
Pentru aceste sectoare, o opţiune simplificată va facilita obţinerea ajutorului de către beneficiari. Aceasta permite statelor membre să calibreze cuantumurile individuale ale ajutorului în funcţie de elemente precum dimensiunea şi tipul activităţilor beneficiarilor, o estimare generală a consumului de combustibil în sector sau alți indicatori relevanţi, în loc ca beneficiarii să fie nevoiţi să furnizeze dovezi detaliate ale consumului lor real.
În cadrul acestei opţiuni, fiecare beneficiar poate primi până la 50.000 euro.
Pentru industriile mari consumatoare de energie eligibile în cadrul schemelor temporare de scutire de preț a energiei electrice, în conformitate cu secțiunea 4.5 din CISAF, va fi posibilă creşterea intensității ajutorului de la 50% la până la 70% pentru costul energiei electrice aferent consumului eligibil. Aceasta poate acoperi până la 50% din consumul total al beneficiarului. Nu va fi necesară nicio creştere suplimentară a eforturilor de decarbonizare.
Cumularea cu ajutorul acordat în temeiul Orientărilor privind ajutoarele de stat ETS va fi posibilă pentru până la jumătate din valoarea ajutorului acordat în temeiul schemelor CISAF din secţiunea 4.5.







































