Acasă Diverse Veste bună pentru cetățenii comunei Bascov din satul Uiasca. Aceștia vor beneficia...

Veste bună pentru cetățenii comunei Bascov din satul Uiasca. Aceștia vor beneficia de gaze și canalizare.

2606
Pub

Veste buna pentru cetățenii comunei Bascov din satul Uiasca!

A fost semnat contractul de finanțare pentru investiția publica “ Extindere rețea de distribuție gaze naturale “ din satul Uiasca in cadrul programului național de investiții “ Anghel Saligny“.

Valoarea totala a investiției ( Lei cu TVA ) este de 4.589.660, din care, prin program este finanțată valoarea de 2.854.137 Lei, diferența fiind suportata din bugetul local al comunei Bascov.

Pentru aceasta investiție au fost parcurse toate etapele, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, certificat de urbanism și avizele impuse prin certificatul de urbanism, urmând a se demara procedura de licitație pentru execuția lucrărilor.


,,Estimam ca lucrările vor începe la finalul lunii Mai 2025. Totodata, informam cetățenii ca a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru obiectivul de investiție “ Extindere rețele de apa și apa uzata “ cât și amenajarea unor stații de repompare, prin programul P.O.I.M. ( Programul Operațional de Infrastructura Mare ). Una din străzile vizate de aceste lucrări este strada Uiasca. Preconizam ca începerea lucrărilor pentru acest obiectiv va fi in luna Martie 2025.
Pe aceasta cale, doresc sa va mulțumesc pentru încrederea acordată!” a declarat primarul comunei Bascov, Gheorghe Stancu. 

Ads-b
recomandarea noastra