
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale însemnate cantitativ, vijelii puternice, grindină de dimensiuni medii şi posibil mari, precum şi frecvente descărcări electrice pentru Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei, Dobrogea, nordul, centrul şi estul Munteniei. Aceasta este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 10:00 – 3 iulie, ora 03:00.
Potrivit ANM, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei, Dobrogea, nordul, centrul şi estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse torenţiale, vijelii puternice, cu rafale de 70…90 km/h şi izolat de peste 100 km/h, grindină de dimensiuni medii şi posibil mari (2…4 cm), precum şi frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 25…40 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăşi 50…60 l/mp.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină de dimensiuni mici şi posibil medii, valabilă începând cu 2 iulie, ora 10:00, până pe 3 iulie, la ora 03:00, pentru Oltenia, sudul şi estul Moldovei, vestul şi sud-vestul Munteniei.
Potrivit ANM, în Oltenia, sudul şi estul Moldovei, vestul şi sud-vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, manifestată prin averse torenţiale, intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze la rafală de 50…70 km/h şi izolat de peste 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină de dimensiuni mici şi posibil medii (1…3 cm). În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăşi 30…40 l/mp.
Cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 3 iulie, ora 10:00 – 4 iulie, ora 10:00
ANM a emis şi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină de dimensiuni mici şi posibil medii pentru Maramureş, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, valabilă în perioada 3 iulie, ora 10:00 – 4 iulie, ora 10:00.







































