O femeie în vârstă de 39 de ani, din Câmpulung Muscel, a dispărut de mai bine de o săptămână, în timp ce se afla, alături de o prietenă, în vacanță în Turcia. Melania Nicoleta Toma nu a revenit în România, acasă, motiv pentru care familia a alertat autoritățile.
Românca a plecat în excursie, în Istanbul, pe 15 august, împreună cu o prietenă. Cele două s-au cazat în aceeași cameră de hotel. Câteva zile mai târziu, Melania i-a spus prietenei sale că va lua un taxi și va ieși la plimbare. Nu a mai revenit însă, iar telefonul era închis.
Femeia și-a contactat ultima dată părinții săi, cărora le-a spus că se întoarce în țară, însă, până la acest moment, polițiștii nu au informații că femeia ar fi trecut frontiera.
Avea biletul pentru călătoria de întoarcere pe data de 22 august.
De la data dispariției, nimeni nu a mai reușit să ia legătura cu Melania. Prietena acesteia a declarat în fața anchetatorilor că Melania nu se afla într-o stare prea bună. Se pare că ea încă suferea în urma divorțului de soțul ei, care a avut loc în 2022.
Familia cere ajutorul oamenilor pentru a da de urma Melaniei. Cei care au informații sunt rugați să sune la numerele de telefon (0746) 632 609, (0752) 081 417, (0721) 144 932 sau să apeleze numărul de urgență 112.