Acasă Diverse Primarul Ion Dumitru către prefectul județului: ,, Domnule prefect, v-aș ruga să...

Primarul Ion Dumitru către prefectul județului: ,, Domnule prefect, v-aș ruga să lăsați recursul, daunele colaterale pe care le veți crea vor fi costisitoare!”

651
Pub

Conflictul între Consiliul Județean Argeș și Prefectul Dragoș Predescu continuă. Motivul?  Concret, Instituția Prefectului și Consiliul Județean Argeș se află într-o dispută deschisă pe tema actualizării bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024, Prefectura contestând transparența și legalitatea procedurii, în timp ce Consiliul Județean acuză blocarea unor proiecte esențiale pentru județ. După ce Prefectura Argeș a pierdut procesul cu CJ Argeș, așa cum a stabilit Tribunalul Specializat Argeș, procesul vizând anularea unui act emis de autoritățile publice locale, respectiv Hotărârea nr. 199 din 27 iunie 2024, privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2024, primarul Ion Dumitru care are și calitatea de Președinte ACOR România- Filiala Argeș, i-a transmis prefectului Dragoș Predescu să renunțe la posibilitatea de a depune cererea de recurs.

,,Domnule Prefect, nu vă scriu în calitate de primar pentru ca am observat ca în vizitele pe care le-ați organizat prin comune, noi, primarii am contat mai puțin. La îndemnul colegilor, fac uz de calitatea mea de președinte al ACoR -filiala Argeș și vreau să vă aduc la cunoștința câteva aspecte:
-banii repartizați de Consiliul Județean dacă nu îi cheltuim anul acesta, îi pierdem
-ambiționându-vă să faceți recurs, cariera dv.politica va fi compromisă total!
-funcția în care vă desfășurați activitatea a fost precedată de oameni care au tratat -o cu seriozitate.
-să nu uitati pentru viitor, toate funcțiile care încep cu litera P, prefect, profesor, procuror, polițist, primar, preot, președinte sunt pentru oameni obligați să își asume o mare responsabilitate în societate.
Domnule Prefect ,v-aș ruga să lasati recursul, daunele colaterale pe care le veți crea vor fi foarte costisitoare. Nu vă asumați riscuri, cei care vă învață, nu vă învață de bine! Lenin spunea: “un pas înaintea gândirii înseamnă sinucidere”!
Cu considerație,
Președintele ACoR-Arges.”, a transmis pe Facebook, primarul Comunei Albota, Ion Dumitru.

Ads-b