
După ce premierul Ilie Bolojan a prezentat ieri un document care arată harta posturilor ocupate în administraţia publică locală şi cât de mult trebuie tăiat în fiecare judeţ în parte, primarii din Argeș îi demontează teoria.
Edilul comunei Bradu, Dan Stroe, explică faptul că situația localității pe care o păstorește este unică în județ, poate chiar la nivel național.
Primar:
În legătură cu reducerea numărului de personal, situația noastră este una unică în județul Argeș, poate chiar și la nivel național. În 2022, la recensământ, am avut 10.032 de locuitori. În prezent avem 10.026. Problema este că, raportat la 1 ianuarie 2024, figurez cu 9.506 locuitori, sub pragul de 10.000, și pe baza acestui număr vor să se calculeze reducerea de personal.
Dar nu mi se pare normal să dau oameni afară acum, când populația este din nou peste 10.000 și există șanse să crească și mai mult, la 10.200–10.300. Mi s-ar părea firesc ca fiecare prefectură să facă o analiză punctuală pentru fiecare localitate, ținând cont de numărul actual de locuitori și de buget.
Ca primar, mă consider managerul unei firme: dacă eu îmi permit să lucrez cu echipa actuală și nu cer bani în plus de la stat, atunci ar trebui să pot decide. Bugetul primăriei este mare și sustenabil. Dacă dau oameni afară, cu cine mai lucrez? Cum mai obțin rezultate bune pentru cetățeni?
Reporter: Care este gradul de încasare a taxelor și impozitelor în comuna Bradu?
Primar: Este ridicat, undeva la 85-90%. Din aceste încasări acopăr integral salariile angajaților. Nu există probleme din acest punct de vedere. Primăria se autosusține din colectarea taxelor și impozitelor.
Reporter: Câți angajați aveți în prezent?
Primar: 39 în cadrul primăriei, plus 9 la Poliția Locală.
Reporter: Potrivit calculelor lui Bolojan, câți angajați ar trebui să disponibilizați?
Primar: Ar trebui să renunț la șase posturi, dintre care două la Poliția Locală. Se calculează un polițist local la 1.200 de locuitori. În prezent am 9 polițiști locali, plus un post vacant pe care îl voi desființa. Practic, voi rămâne cu 8.
Sper însă ca procentul de reducere să nu fie de 40%. Avem acum colegiul prefectural, apoi o întâlnire a Asociației Comunelor, unde vom discuta și cu parlamentarii, care își vor nota problemele noastre. Asta este dorința noastră pentru întâlnirea de mâine. Înțeleg că în perioada aceasta PSD va depune amendamente în funcție de solicitările venite din teritoriu.







































