Autoritățile comunei Slobozia pun accent pe dezvoltarea localității, astfel încât în ultima perioadă s-au axat inclusiv pe digitalizarea educației precum și a administrației locale.
Cu fonduri PNRR, la Slobozia, primăria a fost dotată cu echipamente digitale și tehnică de lucru modernă. De altfel, Slobozia a fost prima localitate din mediul rural din județ care a implementat un astfel de proiect. Totodată, pentru școlile din comună au fost obținute fonduri prin Componenta C15-Educație, în scopul dotării cu echipamente IT și mobilier. Până la finalul anului toate unitățile de învățământ vor beneficia de table interactive, laptopuri, scanere, multifuncționale.
Referitor la investițiile în derulare, acestea vizează o unitate școlară și infrastructura de drumuri. ”Se lucrează la reabilitarea și modernizarea Școlii Nigrișoara, acolo unde de la anul ne dorim să readucem copii în clase, dar și la finalizarea lucrărilor de asfaltare realizate prin Programul ”Anghel Saligny”. Suntem în licitație și cu etapa a II-a a Programului privind modernizarea infrastructurii de iluminat public derulat prin AFM”, precizează primarul Petre Funie, aflat la final de mandat.