
Târgul tradițional de la Domnești, județul Argeș, a fost astăzi locul unei prezențe numeroase, după ce Călin Georgescu a ajuns în mijlocul comercianților și al vizitatorilor veniți din mai multe localități ale județului și din zonele învecinate. Vizita sa la târg fusese anunțată în prealabil pe rețelele de socializare.


Atmosfera de la Târgul de la Domnești a fost una deosebită, mii de oameni fiind prezenți încă de la primele ore pentru a participa la tradiționalul eveniment și pentru a-l întâmpina pe Călin Georgescu. Comercianții și producătorii locali l-au primit cu multă căldură, salutându-l și invitându-l la standurile lor, mulți dintre ei exprimându-și bucuria pentru vizita acestuia.
Un moment apreciat de cei aflați în apropiere a avut loc chiar la sosirea lui Călin Georgescu, când acesta a primit un buchet de flori din partea nepoatei fostului prefect al județului Argeș, Gheorghe Davidescu.
Printre persoanele cunoscute prezente la eveniment s-a numărat și vedeta de televiziune Oana Zăvoranu care l-a îmbrățișat pe Călin Georgescu.
Într-o perioadă în care mulți dintre politicienii tradiționali evită contactul direct cu oamenii sau preferă evenimente atent organizate, cu susținători mobilizați de propriile organizații, imaginile de la Târgul de la Domnești au oferit un contrast puternic: o baie de mulțime autentică, într-un spațiu public, în mijlocul comercianților și al oamenilor veniți la târg.
După vizita la târgul din Domnești, Călin Georgescu va merge la Mânăstirea Aninoasa.









































