
Autoritatea de Supraveghere Financiară trebuie să continue, chiar să amplifice, efortul de comunicare despre Pilonul II de pensii, inclusiv cu materiale scrise, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
,,Părerea mea este ca ASF să continue, chiar să amplifice, efortul de comunicare, inclusiv cu materiale scrise. Nu este suficient să vorbeşti. Pur şi simplu să distribuie materiale, pentru că am văzut că sunt foarte multe confuzii. Este un fond de pensie, nu este un depozit, este o economisire a populaţiei dar într-un fond de pensie, nu în depozite şi aceste fonduri de pensii peste tot în lume au un regim de funcţionare şi o lege. Şi dacă ASF va continua acest efort, probabil confuziile se vor diminua. Şi ca să vă răspund direct, eu cred că acum dezbaterea publică, care e absolut necesară, este periclitată de confuzii. ASF trebuie să facă eforturi pentru a le elimina, să explice cum funcţionează în alte ţări, să facă un documentar”, a explicat Mugur Isărescu.
ASF, autoritatea statului care se ocupă cu reglementarea și supravegherea pieței de capital (bursa de la București), a pieței asigurărilor (auto, de viață, etc.) precum și a fondurilor de pensii private (de tip privată obligatorie – Pilonul II și de tip privată facultativă – Pilonul III) a propus, spre aprobare, Guvernului un proiect de lege pentru reglementarea pieței de pensii private.
Printre cele mai importante prevederi din noua lege se numără și faptul că la pensiile de tip Pilonul II poate fi încasat, deodată, cel mult 25% din valoarea contului, urmând ca diferența să fie plătită eșalonat în 10 ani.
Președintele ASF, Alexandru Petrescu, a susținut necesitatea unui prag de 25% prin faptul că „așa a cerut OECD (organizație la care urmează să aderăm în scurt timp și care a recomandat actualizarea legislației pensiilor private)” și că „așa e în toate statele”.







































