Ca in fiecare zi de luni, și astăzi ne îndreptăm privirea către cei care contează pe TIKTOK, deocamdată avem marfă pentru AȘA DA, dar promitem să acordăm atenție în viitor și celor care nu au reușit pe această rețea.
Mulți dintre voi ați auzit cu siguranță despre cel autointitulat Fane – Primaru’ Piteștiului.Contul a apărut undeva prin 2023, are peste 12.000 urmăritori și sute de mii de aprecieri, ba chiar un clip care a înregistrat peste 2 milioane de vizualizări! Fane la început a fost timid, dar creativ și a dat lovitura cu clipurile care înfățișează Piteștiul în scenarii A.I, pentru prima dată în istorie, un Pitești colorat, vesel si cel puțin interesant mai ales pentru generația Under 20.
Puștiul în vârstă de 23 de ani, fan înrăit al F.C.Argeș, este cel care a promis unei profe’ că îi face catalogul guler (exces de zel!), cel care mai face mișto de presă( are și motive!), copilul certat cu școala care declară că nu se va angaja vreodată pe 2.000 de lei în ruptul capului! Din virtual a trecut în real și chiar a încercat să strângă semnături pentru o candidatură pe bune ca primar independent pentru Primăria Pitești, dar nu i-a reușit, cel puțin deocamdată.
Până una-alta, Fane Primaru’ și-a făcut blog, are și sediu, în fostul SexShop de pe Calea Craiovei, iar primul lui invitat este nimeni altul decât, așa cum îl numește chiar el, ,,Legenda Piteștiului, CICI”! Nimic întămplător! Emisiunea lui debutează chiar astăzi, așa că noi îi urăm succes! A fost greu să alegem din multitudinea de clipuri A.I. ale puștiului dar ne-am oprit totuși la unul care anunță că în Piteștiul viitorului vom avea peste tot arbori cu țigări, trabucuri și câteva hectare cu mici dar și izvoare cu vin! Pentru trabucuri știm noi un client fidel!
Avem și o idee: pentru că puștiul este foarte creativ și iubește Piteștiul dar și calitatea de primar, ne așteptăm să vedem un featuring în curând, între Fane Primaru’ și adevăratul primar al orașului, domnul Cristian Gentea, care s-a dovedit a fi foarte deschis la nou, de ce nu? Fane chiar se pricepe la editarea de clipuri care folosesc inteligența artificială iar uneori chiar se impune să suplimentăm inteligența naturală, cu toții avem nevoie de un update sau chiar un restart! Succes, Fane, suntem curioși, după Cici, care altă legendă urbană locală urmează în blogul tău?! Îți mai dăm noi câte un pont! Și nu, nu ne referim la Michael, deși noi știm că este cel mai înfocat susținător al tău!
VIDEO⬇️