Acasă Diverse Bogdan Velcescu: ,,Realitatea îi va lovi pe seniorii țării în ianuarie, după...

Bogdan Velcescu: ,,Realitatea îi va lovi pe seniorii țării în ianuarie, după alegeri! Inflația crește, pensiile rămân înghețate”

513
Pub

,,PSD îi minte cu nonșalanță pe seniori! Pensiile românilor rămân înghețate, în timp ce inflația crește

Marea recalculare a venit cu pensiile tăiate pentru peste 700 de mii de români. PSD susține că aceste tăieri sunt doar pe hârtie. Realitatea o să îi lovească, însă, pe seniorii țării, în luna ianuarie, atunci când alegerile se vor încheia. Românii care s-au trezit cu pensiile tăiate la recalculare vor avea, de fapt, pensiile înghețate pentru următorii ani. Asta ascunde Marcel Ciolacu și ceilalți propagandiști din tabăra PSD, care voiau să pună alegerile în luna septembrie, tocmai pentru ca adevărul să nu iasă la iveală.

Ce se va întâmpla în ianuarie? Majorarea pensiilor cu rata inflației se va face pe suma recalculată. Dacă după majorare nu se ajunge la pensia de acum, atunci ea rămâne înghețată. Calculul este simplu: dacă un român are acum pensia de 1.281 de lei, iar după recalculare a primit decizia cu 440 de lei, pensia nu îi scade, astfel că seniorul rămâne cu 1.281 de lei.

 

Însă, lucrurile se schimbă în luna ianuarie, atunci când majorarea de 10,4% se va face pe cei 440 de lei. După indexarea de la începutul anului viitor, pensia ajunge astfel la 485 de lei, dar pensionarul primește în continuare 1.281 de lei. Ce înseamnă asta? CĂ PENSIILE RĂMÂN ÎNGHEȚATE. Adică pensionarii nu își vor mai primi drepturile.

 

În timp ce pensiile rămân înghețate, inflația nu stă pe loc, astfel că puterea de cumpărare a pensionarilor scade. Veniturile rămân aceleași, în timp ce seniorii vor fi loviți de scumpiri și noi taxe. Acesta este adevărul pe care PSD încearcă să îl ascundă.

 

Zilele acestea au trecut pragul sediilor AUR din toată țara sute de pensionari mâhniți, nemulțumiți, după ce au primit deciziile de recalculare și s-au trezit cu pensiile tăiate. Vorbim de oameni amărâți, cu pensii și așa mizere, români care au muncit zeci de ani în condiții grele. Vorbim și de pensionarii nevăzători, cei cu dizabilități, care sunt umiliți de actuala guvernare. Așa cum ne-am obișnuit, PSD își bate joc de pensionari, de românii cu venituri mici, în vreme ce specialii sunt favorizați.

AUR va continua să acorde asistență juridică pensionarilor, deși suntem atacați pentru că vrem să facem bine” , a declarat coordonatorul AUR Argeș, Bogdan Velcescu.

Ads-b