
Biserica de lemn de la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, veche de 300 de ani, s-a făcut scrum
Un incendiu devastator a izbucnit noaptea trecută la biserica de lemn din Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Potrivit publicației locale Opinia Timișoarei, alarma a fost dată în jurul orei 3 dimineața, iar pompierii au intervenit prompt.
Incendiul se putea extinde la casa parohială și la o troiță Două echipaje de la Detașamentul 1 au sosit la fața locului. Flăcările cuprinseseră întreaga biserică, amenințând să se extindă la casa parohială și o troiță din apropiere. Din păcate, lăcașul de cult nu a putut fi salvat, dar intervenția rapidă a limitat propagarea focului.
,,La sosirea la locul intervenție s-a constatat că incendiul se manifesta generalizat la biserică, cu pericol de propagare la casa parohială si la o troiță alăturată. Biserica era din lemn, cu o suprafață de 50 mp”, au transmis reprezentanții ISU Timișoara.
Istoria bisericii distruse Biserica de lemn, construită în 1746 în satul Topla, a fost adusă la Timișoara în 1987. Refăcută între 1994 și 1996, i s-a schimbat hramul în „Nașterea Maicii Domnului”. Aceasta figura pe lista monumentelor istorice. Muzeul Satului Bănățean a anunțat că, deși biserica a fost distrusă, o parte din patrimoniu a fost salvat. Conform sursei citate, o parte din elementele de patrimoniu ale obiectivului, pictura de boltă, o serie de icoane și alte obiecte nu se aflau în biserică, fiind supuse unui proces de conservare în vederea restaurării integrale a obiectivului muzeal.
Investigații în curs Cauzele incendiului urmează să fie stabilite de experții ISU Timiș. Muzeul va rămâne închis până la finalizarea investigațiilor preliminare. „Efectele incendiului asupra clădirii urmează să fie constate în zilele următoare de specialiștii în domeniu”, au declarat reprezentanții muzeului. Deși pagubele sunt semnificative, faptul că o parte din elementele de patrimoniu au fost salvate oferă speranțe pentru o posibilă restaurare. Autoritățile locale și specialiștii în conservare vor evalua în perioada următoare posibilitățile de reconstrucție și restaurare a acestui important obiectiv cultural din Banat.