Acasă Diverse Autostrada A1, închisă complet, pe ambele sensuri, vreme de 3 zile, între...

Autostrada A1, închisă complet, pe ambele sensuri, vreme de 3 zile, între Bascov și Băiculești. CNAIR: Se fac teste la legătura cu segmentul spre Curtea de Argeș

4571
Pub

Conducătorii auto nu vor mai putea circula pe un tronson al Autostrăzii A1, între Nodul Rutier Bascov și Nodul Rutier Băiculești, timp de trei zile. CNAIR anunță că se vor face teste statice și dinamice ale unor poduri.

Se închide Autostrada A1 pe ambele sensuri, între Bascov și Băiculești

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere ( CNAIR) transmite că se închide circulația pe ambele căi ale sectorului de Autostradă A1 între Nodul Rutier Bascov (km 119+695) și Nodul Rutier Băiculești (km 134+660), pentru un interval de trei zile, până la data de 17 aprilie, ora 12:00.

 

,,Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în perioada 14.04.2025, ora 12:00 – 17.04.2025, ora 12:00, circulația rutieră va fi închisă pe ambele sensuri de mers ale Autostrăzii A 1 București – Râmnicu Vâlcea, pe tronsonul kilometric 120 – 134 (ieșire A 1 Bascov – nod rutier Băiculești), pentru efectuare testelor statice și dinamice ale structurilor.”

Se ia această măsură în vederea executării lucrărilor pentru efectuarea testelor statice și dinamice ale structurilor (podurilor) de la pozițiile kilometrice 129+220, 129+638, 129+740.

 

Reprezentanții CNAIR mai spun că circulația se va desfășura pe traseul existent anterior deschiderii sectorului de autostradă, respectiv pe DN7 pentru ruta Pitești – Sibiu (și retur), precum și pe DN7 – DN7C pentru ruta Pitești – Curtea de Argeș și retur.

Vom circula de la București la Curtea de Argeș mai repede decât speram

Secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a fost sâmbătă, 12 aprilie, în vizită pe șantierul Secțiunii 5: Curtea de Argeș – Pitești a Autostrăzii Sibiu-Pitești A1.

Antreprenorul a intrat în ultima etapă a lucrărilor înainte de darea în trafic a ultimilor aproximativ 15 kilometri de autostradă, ce fac parte din pachetul de primăvară – vară de autostrăzi care vor fi date în trafic anul acesta.

După darea în trafic a acestui tronson, care urmează să fie gata la sfârșitul lunii mai, vom putea circula de la București la Curtea de Argeș pe o distanță de aproximativ 140 de kilometri.

,,Este vorba despre tronsonul rămas între nodul rutier de la Băiculești și Autostrada București – Pitești #A1, ce va permite circulația la nivel de autostradă între București și Curtea de Argeș pe o distanță de aproximativ 140 km.”

Scrioșteanu a prezentat mai multe detalii în următoarea filmare publicată pe pagina sa de Facebook.

,,Reamintesc faptul că la finalul anului trecut, am dat în trafic parțial tronsonul de autostradă aferent acestei secțiuni, cuprins între nodurile rutiere de la Bascov și Băiculești, în lungime de aproape 16 km, cu 8 luni mai devreme față de termenul contractual” a mai spus Scrioșteanu.
Ads-b
recomandarea noastra
recomandarea noastra