
Tu stii unde se duc banii tai din Pilonul II de pensii? Verifici in doar 30 de secunde
Venim in sprijinul persoanelor care ne intreaba frecvent cum pot afla la ce fond de pensii private (Pilonul II) sunt inscrise si unde pot verifica sumele acumulate de-a lungul anilor.
Un numar semnificativ de argeseni contribuie lunar la acest sistem, insa nu cunosc administratorul fondului la care au fost repartizati sau modalitatea prin care isi pot consulta situatia contului personal.
Pilonul II de pensii a devenit operational in Romania in anul 2008, fiind reglementat prin Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat. Sistemul a fost introdus ca obligatoriu pentru persoanele angajate cu varsta de pana la 35 de ani si optional pentru cele cu varsta intre 35 si 45 de ani.
De-a lungul anilor, cca 152.000 de argeseni au contribuit lunar la un fond de pensii private, insa multi nu stiu nici astazi la ce fond sunt inscrisi sau ce suma au acumulat in contul personal. In numeroase cazuri, repartizarea s-a facut automat, in lipsa unei alegeri exprese din partea participantului.
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) pune la dispozitia publicului o aplicatie online oficiala prin care fiecare persoana poate verifica rapid fondul de pensii private (Pilonul II) la care este inregistrata. Verificarea se face simplu, prin introducerea numelui si a CNP-ului. https://data.asfromania.ro/scr/adeziuniFP
Informarea si verificarea periodica a situatiei contului de pensie privata reprezinta un pas important pentru siguranta financiara pe termen lung.







































