
Proiectul de lege prevede creșterea valorii impozabile a locuințelor și terenurilor deținute de persoane fizice, un capital minim necesar de 500 de lei pentru societățile cu răspundere limitata (SRL) care au o cifră de afaceri netă de 400.000 de lei, dar și creșterea bazei de calcul a CASS la 72 de salarii minime brute pe țară pentru veniturile din activități independente.
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni că s-a convenit ca Parlamentul să adopte marți, 18 noiembrie, în ședință comună, pachetul fiscal care cuprinde taxele locale, eliminând doar prevederile declarate neconstituționale, respectiv cele legate de testele poligraf pentru angajații de la ANAF.
Adoptarea acestui proiect de lege va face ca de anul viitor impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini, să fie majorate, a spus premierul.
Proiectul propune calcul impozitelor printr-un mecansm tranzitoriu, până în ianuarie 2027 când se va trece la impozitarea la valoarea de piață, nefiind suficient timp de implementare pâna la începutul anului viitor.
Creștere de aproape 80%
Chiar și-așa, impozitul pe locuințe va crește semnificativ, cu aproape 80%, potrivit unor estimări făcute de Profit.ro. Pentru un apartrament de trei camere din București pentru care impozitul a fost anul acesta de 198 de lei, anul următor proprietarul va datora 355 de lei, arată caluculele site-ului de business.
Proiectul de lege propune actualizarea valorilor impozabile din Codul Fiscal de 2,68 ori, indiferent de tipul clădirii (cadre de beton, lemn, etc). Valorile prevăzute acum sunt cele din 2015, dar între timp au fost actualizate cu inflația.
Cât despre mașini, acestea vor fi impozitate după principiul „poluatorul plătește”. Pentru o mașină cu motor de 1,6-2,0 litri cu normă de poluare E0-E3, impozitul ar fi între 237,6 lei și 297 de lei. Pentru o mașină cu aceeași motorizare 1,6-2,0 litri, cu normă de poluare Euro 5, impozitul ar fi 213 lei și 267 lei.
Sper că mâine Parlamentul, în ședință comună, închide și pachetul fiscal care cuprinde taxele locale; Am convenit ca mâine să închidem acest pachet, scoțând din el articolele care au fost declarate de către Curtea Constituțională în neregulă – e vorba de cele legate de testele poligraf pentru angajații de la ANAF, deși, fie vorba între noi, n-ar fi fost rău să fie testați o bună parte dintre ei, având în vedere «bolile» ANAF-ului destul de extinse – dar în afară de aceste anulări, toate celelalte articole vor rămâne așa cum sunt ca să nu mai avem complicații din nou de a verifica constituționalitatea; și scăzând termenele, pentru că va trebui să mai venim cu niște modificări, sper că această prevedere va face ca de anul viitor impozitele pe proprietate la persoanele fizice, la mașini, să fie majorate”, a declarat Ilie Bolojan






































