Cozile la lapte s-au întors, dar sensul lor s-a schimbat față de perioada trăită în comunism, cu Nicolae Ceaușescu președinte. Nu mai sunt o lecție despre lipsuri, ci despre alegeri, gust și nevoia de a regăsi lucruri simple, autentice.
În România comunistă, cozile făceau parte din viața de zi cu zi. Oamenii stăteau cu orele pentru lapte, pâine sau carne, cu ochii pe ceas și cartela în mână, sperând să mai prindă ceva.
La 37 de ani de la Revoluția din 1989, imaginea cozilor părea demult îngropată în arhivele istoriei. Și totuși, în Piața Obor din București, zeci de oameni așteaptă răbdători, zi de zi, la o coadă care stârnește amintiri și întrebări: coada la lapte.
Laptele ăsta are gustul copilăriei mele” De data aceasta, însă, nu este vorba despre lipsuri, ci despre alegere. La dozatorul de lapte din Obor, un litru costă 7 lei, iar cumpărătorii spun că prețul este justificat de gust.
Bagi banii, iei laptele și pleci acasă”
Laptele provine de la o fabrică din Pantelimon, o afacere cu tradiție veche.
Primele legături cu „văcuțele”, așa cum le numesc cu drag angajații, au început în 1973, odată cu deschiderea unei mari fabrici de lapte în zonă.
