
Filme în premieră la Cinematograful de artă „MirceaDiaconu”
Sâmbătă, 3 octombrie 2026, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fiproiectat în premieră filmul „Duminicile”.
Ainara are 17 ani și se poate lăuda cu rezultateexcepționale la școală, ceea ce îi face părinții să se aștepte la studii universitare și la o carieră de excepție. Doar că Ainara nu e deloc convinsă că acesta esteviitorul pe care și-l dorește: fata e tot mai atrasă de perspectiva de a devein călugăriță. Decizia eidinamitează pacea fragilă din căminul familiei, forțându-i pe cei apropiați ei să-și pună sub semnulîntrebării credința, așteptările și sentimentele.
Filmul a avut premiera în România pe 25septembrie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 10 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, 4 octombrie 2026, la ora 18.00, la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu” va fireproiectat filmul „Dosarele orașului alb”.
La barajul de la Târnița este găsit cadavrul unuibărbat necunoscut, îngreunat cu beton și legat cu lanț. Comisarul Emil Voineag, alături de criminalista Eva șicolegul Toma, începe o anchetă care pare fără piste: nici identitate, nici motiv clar.
În paralel, la Cluj-Napoca, Carol Ionescu, un tatămăcinat de vină și alcool, are o premonițietulburătoare: fiica lui, Mara, va fi răpită. Curând, presimțirea devine realitate.
Investigația scoate la iveală o legătură stranie întrevictime: obsesia pentru „Orașul Alb”, un loc apărut învise, tablouri și manuscrise. Firul duce la profesorulMartin, care o evaluează pe Mara și o selectează pentruun proiect secret.
În spatele acestuia se află Cristian Haraga, un ombogat și grav bolnav, care finanțează experimenteclandestine menite să deschidă o „poartă” către o altălume. Mara devine cheia, iar Carol și Voineag intrăîntr-o cursă contra cronometru pentru a o salva.
Filmul a avut premiera în România pe 11 septembrie 2026.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

REDACTOR: MIHAELA FULGEANU-MATEI








































